Libertatea marii

Xx

Informations

• Publié par: relu
• Publié le: 13 septembre 2012
• Nombre de lectures: 24
• Langue: Romanian

Extrait

LIBERTATEA MĂRII ŞI CONTROLUL MĂRII

Comandor Drd. Romulus HÂLDAN*

As it was defined at Geneva Convention in 1958 also at Montego Bay Convention in 1982, the open sea is that part of sea that does not belong to one or more countries and which must be used for peaceful purposes, only. Several countries have recently issued their naval strategies and doctrines, thus defining the “control of sea”, concept which seems to be, at first glance, in direct contradiction to the “freedom of the sea” principle. An analysis of these two concepts will provide answers requested by this problem, definitely.

I.

CONSIDERAŢII GENERALE

Dintotdeauna naţiunile au dorit să navige liber şi să beneficieze de bogăţiile Oceanului Planetar, dar întotdeauna au fost naţiuni, imperii sau coaliţii de state care au dorit să controleze sau să domine întinsul mărilor pentru folosul propriu. Pe lângă aceasta, a fost şi perioada de glorie a pirateriei care a consemnat cea mai cruntă dominaţie a mării, perioadă în care aproape a fost paralizată orice activitate pe mare, piraţii reuşind să creeze asociaţii sau chiar “republici” proprii. Preocupările legate de libertatea mării şi, implicit, de controlul acesteia, au rădăcini adânci în secolele trecute, încă din timpul romanilor, dar cea mai importantă abordare aparţinând olandezuluiHugo Grotiuscare este şi părintele dreptului maritim. În lucrarea sa de bază,Libertatea Mărilor, din anul 1613, acesta face o pledoarie pentru dreptul olandezilor de a folosi marea, pe baza principiului enunţat în titlu, în pofida faptului că, la acea dată, portughezii dominau marea şi, în special, drumul spre Indiile de Est. Practic, enunţul său din debutul primului capitol al lucrării –“Prin Legea Naţiunilor, navigaţia este liberă pentru toate persoanele, în orice situaţie” [1] este valabil şi astăzi şi reprezintă esenţa legilor mării. Acest principiu a fost legiferat mult mai târziu, prinConvenţia internaţională privind marea liberă,din anul 1958, de la Geneva, şi, ulterior, prinConvenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, cunoscută şi sub numele deConvenţia de la Montego Bay, din anul 1982, care au fost determinate de preocuparea naţiunilor pentru problematica mării şi, în special, pentru extinderea teritoriilor marine proprii. Astfel, aşa cum arăta profesorul William R. Hawkinsde laUniversitatea Radford, Virginia, dacă în 1958, numai 18 state cereau ca să-şi extindă apele teritoriale peste limita legiferată de trei

mile marine, numărul acestora a crescut la 43, în anul 1968, toate cerând ca limita apelor teritoriale să se extindă la 12 mile marine sau chiar mai mult. Numărul acestora a crescut la 69, în anul 1978, iar şapte dintre aceste state au reclamat ca limita apelor teritoriale să se extindă la 200 mile marine. [2] Orice, pe lumea aceasta, are şicealaltă parte, iar în cazul libertăţii mării vom găsi caaltera parsnoţiuni ca:dominaţia maritimă, interdicţia maritimă, blocada, comanda mării, controlul mării etc. Toate aceste noţiuni, până la un punct, au caracteristici comune, dar vom aborda mai mult problematica controlului mării deoarece este noţiunea utilizată în marea majoritate a documentelor ce fac referire la rolul şi misiunile forţelor navale ale lumii, iar conţinutul ei este destul de larg ca interpretare, astfel încât, de multe ori, se confundă, parţial sau total, cu noţiunile enumerate mai sus.

II. LIBERTATEA MĂRII

Aşa cum este definită înConvenţia internaţională privind marea liberă, din anul 1958, de la Geneva,marea liberă“ este acea parte a mării care nu aparţine mării teritoriale sau apelor interioare ale unui stat”[3] iar cele patru caracteristici ale mării libere sunt: - libertatea de navigaţie; - libertatea pescuitului; - libertatea de a pune cabluri şi conducte petroliere submarine; - libertatea de survol, iar înConvenţia de la Montego Bayapar, în plus, două elemente noi: - libertatea de a construi insule artificiale şi alte instalaţii autorizate de dreptul internaţional, cu rezervele referitoare la platoul continental, stipulate în partea a VI-a a convenţiei; - libertatea cercetării ştiinţifice, cu rezervele referitoare la platoul continental şi la cercetarea marină, stipulate în partea a VI-a a şi, respectiv, în partea a XIII-a a convenţiei. O prevedere extrem de importantă pentru studiul pe care mi l-am propus este cea stipulată la art. 8, alin.1, unde se arată că“navele de război se bucură în marea liberă de imunitate completă de jurisdicţie faţă de orice Stat, cu excepţia Statului pavilionului”prevedere reluată şi la art. 95 al [4] Convenţiei de la Montego Bay, dar această convenţie face şi unele precizări extrem de importante şi anume:“marea liberă va fi folosită în scopuri paşnice”(art.88) şi “nici un stat nu poate pretinde în mod legitim să supună o parte oarecare a mării libere suveranităţii sale”(art.89). Aceste prevederi sunt extrem de importante şi vom vedea acest lucru, ulterior, când vom analiza noţiunea de control al mării. Interesante de analizat sunt şi prevederile art. 22 alConvenţiei de la Genevaşi cele ale art.110 alConvenţiei de la Montego Bayreferitoare la dreptul de vizită care are legătură cu navele militare. Voi face referire numai la

Convenţia de la Montego Bay, deoarece ea are un caracter mai complex specificând“.... o navă de război care întâlneşte în marea liberă o navă străină...nu o poate supune controlului decât dacă are motive serioase de a bănui că această navă: -practică pirateria; -practică transportul de sclavi; -serveşte unor emisiuni neatorizate, iar statul pavilionului navei de război are drept de jurisdicţie; -este fără naţionalitate; -este în realitate o navă de aceiaşi naţionalitate cu nava de război, deşi poartă un pavilion străin sau refuză să arboreze pavilionul său”[5] Bineînţeles, dacă bănuielile sunt neîntemiate, nava supusă controlului poate cere şi poate beneficia de despăgubiri şi, deci, un astfel de demers poate avea consecinţe neplăcute pentru statul căruia îi aparţine nava de război.  După ce am prezentat succint problematica legată de marea liberă, vom analiza ceva mai detaliat problematica controlului mării, problematică pe care o regăsim în cadrul misiunilor multor forţe navale, în special în cazul statelor care sunt puteri navale majore (Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Rusia, India, Australia, Canada, China etc.)

II. DOMINAŢIA MARITIMĂ, COMANDA MĂRII, INTERDICŢIA MARITIMĂ, BLOCADA Aşa cum am specificat, în literatura de specialitate întâlnim diferite noţiuni - dominaţia maritimă, interdicţia maritimă, blocada, comanda mării, controlul mării etc., toate având un numitor comun şi anume exercitarea mai mult sau mai puţin legală a autorităţii unui stat, alianţe sau coaliţii de state asupra Oceanului Planetar sau a unor părţi din acesta. Vom analiza, pe scurt, fiecare din aceste noţiuni, pentru a elimina confuziile şi pentru a individualiza noţiunea decontrol al mării.

2.1. DOMINAŢIA MARITIMĂ

Dominaţia maritimă, cunoscută şi sub denumirea desupremaţie maritimă, reprezintă, aşa cu arătaJan Kavan, preşedintele cele de-a cincizeci şi şaptea sesiuni a Adunării Generale a ONU, cu ocazia comemorării a celei de-a douăzecea aniversări a iniţierii semnăriiConvenţiei asupra Dreptului Mării, „un atribut al puterii şi prosperităţii”[6]. Ea a fost şi este tendinţa marilor puteri şi este un produs al dorinţei acestora de a folosi marea în interes propriu, chiar dacă, de cele mai multe ori, se încalcă prevederile legislaţiei internaţionale. Nu trebuie să omitem faptul că, în caz de conflict, dominaţia maritimă, în raport cu adversarul, are, totuşi, o justificare, dar în timp de pace, după opinia

mea, nu are nicio justificare, fiind doar o expresie a impunerii voinţei prin supremaţia forţei.În acest sens, un autor rus arăta că„vreme de multe secole, poparele au luptat pentru dominaţia maritimă, aceasta însemnând sacrificarea multor vieţi, tratament crud pentru multe popoare...”[7] La nivelul secolului XXI, dominaţia maritimă nu mai constituie o realitate dar este încă o tendinţă, bineînţeles din partea marilor puteri. Oricât de puternic ar fi un stat şi oricât de impresionante ar fi forţele sale navale, nu poate realiza ceea ce se înţelege prin dominaţia maritimă clasică deoarece nu poate acţiona singular şi, în niciun caz, în afara legislaţiei internaţionale care, cel puţin teoretic, elimină o astfel de posibilitate. Practic, la ora actuală, dominaţia maritimă are mai mult forma unei prezenţe puternice şi concentrate în anumite zone ale Oceanului Planetar, dar, totuşi, nu cu un caracter vădit violent. De multe ori ea se „ascunde” în spatele descurajării maritime, termen utilizat în doctrinele navale ale puterilor navale majore pentru a justifica concentrarea masivă a unor forţe navale în anumite zone ale Oceanului Planetar. Astfel, avem cazul SUA care, în noul său concept strategic naval [8] foloseşte termenul dedescurajare maritimăal Rusiei sau care, deşi nu foloseşte acelaşi termen, enumeră toate elementele definitorii ale acestuia[9].

2.2. COMANDA MĂRII

Comanda măriiun termen asupra căruia nu vom insista prea mult este deoarece este desuet, cu iz medieval şi, practic, irealizabil în zilele noastre. Acest termen a fost folosit pentru a defini o dominaţie maritimă totală, în care marea sau porţiunea de mare avea un stăpân absolut, unde libertatea de navigaţie, comerţul şi tot ce înseamnă activitate umană pe mare era sub controlul absolut al unei puteri. În fapt, acest termen este cel mai bine ilustrat de originea cuvântuluiamiral, care provine din limba arabă (Amīr-al-bahr) şi se traduce prinstăpân al mării. Practic, în evul mediu, amiralul, prin puterea cu care era investit, era cu adevat un stăpân al mării, fiind expresia puterii navale a statului său şi exercitând această putere, pe mare, într-un mod absolut. În publicaţiaSemaphore editată deSea Power CenterAustralia, din referitor la acest subiect se arată:„comanda mării este un concept absolut care defineşte operaţiile maritime desfăşurate de către o naţiune, liber şi fără o ripostă a unui adversar, în acelaşi timp asigurându-se că acesta nu este în masură să folosească marea sub nicio formă”mult mai relevantă în[10], dar acest sens mi se pare celebra frază a unui celebru aventurier,sir Walter Raleigh, care a trăit pe vremea şi, un timp, sub ocrotirea reginei Elisabeta I a Angliei : „cel ce deţine comanda mării, deţine comanda comerţului; cel ce deţine comanda comerţului lumii, deţine comanda bogăţiilor lumii şi, în consecinţă, a lumii înseşi”. Şi cât de adevărată este această remarcă!

2.3. INTERDICŢIA MARITIMĂ

Interdicţia maritimă este definită de cătreDaniel Goure, vicepreşedintele Lexington Instituteca fiind„totalitatea activităţilor desfăşurate de către forţele navale pentru a respinge, a fragmenta, a tergiversa acţiunile inamicului sau a distruge potenţialul militar al acestuia, înainte ca acesta să fie folosit, efectiv, împotriva forţelor proprii”. Definiţia este perfect valabilă pentru domeniul militar, dar în zilele noastre definiţia are un spectru mai larg, referindu-se la activităţi ce se desfăşoară pentru preîntâmpinarea unor activităţi ilegale sau care sunt împotriva intereselor celui (celor) care instituie interdicţia (trafic de droguri, trafic de persoane, contrabandă etc.). Practic, interdicţia maritimă are caracter mai degrabă poliţienesc decât militar, fiind o acţiune complexă, la care iau parte mai multe instituţii, de cele mai multe ori internaţionale. Am abordat problema interdicţiei maritime deoarece este des confundată cu blocada maritimă, pe care o vom aborda în continuare şi care, deşi este profund politică, are o majoră componentă militară şi urmări economice grave. La toate acestea se mai adaugă şi acele opinii care consideră interdicţia maritimă ca o parte a controlului mării dar acest aspect îl vom relua atunci când vom analiza controlul mării.

2.4. BLOCADA MARITIMĂ 1 Termenul deblocadă maritimă are o certă conotaţie militară. Deşi este produsul unei hotărâri politice, este realizată cu mijloace militare şi considerată acţiune cu caracter de beligeranţă. Această problemă este tratată în partea a VI- a, secţiunea a II-a aManualului de la San Remo privind dreptul internaţional aplicabil în conflictele pe mare, fiind inclusă în metodele de război. Blocada maritimă, spre deosebire de interdicţia maritimă care vizează un anumit domeniu sau o anumită direcţie, are ca obiect o naţiune sau mai multe naţiuni, bineînţeles care au ieşire la Oceanul Planetar, dar nu trebuie să afecteze statele neutre şi trebuie să se aplice imparţial navelor tuturor statelor.[11] Teoretic, o blocadă maritimă nu trebuie să aibă ca efect înfometarea populaţiei civile sau interzicerea accesului acesteia la bunurile necesare supravieţuirii, iar conform art. 102 dinManualul de la San Remo, declararea sau organizarea unei blocade este interzisă dacă„ pagubele cauzate populaţiei civile sunt sau pot fi prevăzute a fi excesive în raport cu avantajul militar concret şi direct scontat”[12] Este evident că este o utopie deoarece, pe de o parte, niciodată cei care au iniţiat o blocadă nu au respectat şi nu vor respecta aceste prevederi care sună frumos dar nu au nimic de-a face cu realismul crud al războiului, iar pe de altă parte este o utopie deoarece, în zilele noastre, o blocadă navală nu poate fi eficientă deoarece poate fi „spartă” prin multe metode şi cu ajutorul a multe mijloace (în special aeriene).

De fapt, în opinia mea, referirea la blocadă, făcută înManualul de la San Remo privind dreptul internaţional aplicabil în conflictele pe mare, este plină de utopii de genul„Blocada trebuie să fie efectivă. Problema de a şti dacă blocada este efectivă este o problemă de fapt.”ceea ce duce la liberul arbitru şi, în consecinţă, în numele acestui termen deblocadăse pot comite multe greşeli sau chiar încălcări grave ale dreptului internaţional.

III.

CONTROLUL MĂRII

III.1. CONTROLUL MĂRII. CONSIDERAŢII GENERALE

După ce am lămurit ce înseamnă dominaţia maritimă, comanda mării, interdicţia maritimă şi blocada maritimă, este mai uşor să abordăm subiectul controlului mării, fără a mai putea face confuzii.  Noţiunea de control al mării poate fi abordată din două puncte de vedere: unul care se referă strict la domeniul militar şi care este realizabil prin operaţii exclusiv militare şi altul politico-economic, care se referă, în principal, la deţinerea şi exercitarea unei puteri politice, economice sau politico- economice într-o anumită zonă a Oceanului Planetar sau, teoretic, pe întreg Oceanul Planetar. A doua abordare, pe lângă elementele politico-economice, care sunt esenţiale, poate presupune şi folosirea unor forţe navale, şi nu numai, pentru atingerea unor scopuri diverse, dar niciodată acţiunile desfăşurate pentru atingerea acestor scopuri nu au în intenţie o manifestare violentă. Bineînţeles că şi primul aspect este determinat de elemente politico- economice dar manifestarea sa este pur militară şi îl vom trata ca atare. În literatura de specialitate, definirea controlului asupra mării se referă în exclusivitate la primul aspect şi, de aceea, ne vom referi mai mult asupra lui.

3.2. CONTROLUL MĂRII DIN PERSPECTIVA MILITARĂ

Conform definiţiei dinDepartment of Defense Dictionary of Military and Associated Terms, controlul mării este“ angajarea forţelor navale, sprijinite de către forţele aeriene şi terestre, în îndeplinirea cu scucces a obiectivelor, în zonele maritime vitale. Astfel de operaţii includ distrugerea forţelor navale inamice, suprimarea activităţii de comerţ a inamicului, protecţia căilor maritime de comunicaţii vitale, precum şi realizarea superiorităţii militare locale în zonele de operaţii navale”.[13] Este evident că această definiţie se referă numai la aspectul militar al controlului mării şi, pentru o mai bună înţelegere a termenului, voi prezenta şi o altă definiţie, dar de data aceasta provenind dinDoctrina Maritimă a Australieiunde controlul mării este considerat ca fiind“acea condiţie care există atunci când unul are libertatea de acţiune care îi permite să folosească o zonă a mării pentru scopul

propriu şi, dacă este necesar, să interzică folosirea acestei zone de către un adversar”[14] Această a doua definiţie este, indubitabil, mult mai concisă decât prima deşi exprimă exact acelaşi lucru, dar amândouă se referă la domeniul militar. Alte definiri ale controlului mării sunt mult mai radicale deoarece exclud total controlul nebelicos al mării. Un specialist sudamerican arăta, în acest sens: „Conceptul de Control al Mării a dat naştere unui scenariu esenţialmente belicos; în schimb, nu este necesară o argumentaţie profundă pentru a admite un astfel de concept în dezvoltarea activităţilor din timp de pace”.[15] Aşa cum am mai arătat, există în multe lucrări, precum şi în conţinutul unor strategii şi doctrine maritime, opinia că interdicţia maritimă este o componentă a controlului mării şi, parţial, sunt de acord cu această opinie. Cea mai corectă opinie, totuşi, mi se pare a fi cea exprimată de specialiştii australieni care arată faptul că interdicţia maritimă este nu numai o parte a controlului mării, şi anume cea care se referă la relaţia directă cu un inamic, dar ea poate constitui şi o entitate distinctă, deci putem vorbi şi despre operaţii de interdicţie maritimă de sine stătătoare. [16]  În contextul militar contemporan, controlul mării este un concept multidimensional care include controlul aerian, controlul suprafeţei mării, controlul spaţiului submarin, controlul fundului mării, controlul litoralului şi, în fine, controlul spectrului electromagnetic. Lipsa sau realizarea incompletă a unuia sau mai multor elemente enumerate mai sus bineînţeles că transformă operaţia de control al mării în o simplă încercare de control al mării care nu va fi niciodată eficientă.

3.2. CONTROLUL MĂRII DIN PERSPECTIVA POLITICO- ECONOMICĂ

În secolul XXI, controlul mării din perspectiva politico-economică este generat din dorinţa de a conferi siguranţă şi securitate activităţii umane pe mare ca obiective principale fiind cele stipulate şi reglementate prinConvenţia de la Montego Bay (trensporturile maritime, pescuitul, cercetarea ştiinţifică, protejarea mediului etc.). Acest control se desfăşoară sub egida organizaţiilor internaţionale şi, spre deosebire de controlul pur militar al mării, prezentat anterior, are caracter profund paşnic chiar dacă în anumite situaţii se face uz de forţă. El nu exclude participarea forţelor navale, uneori acestea fiind chiar elementul principal de control, dar acţiunile forţelor navale se reduc numai la a ajuta pentru impunerea şi respectarea legislaţiei internaţionale. Un exemplu în acest sens este operaţiaActive Endeavourse desfăşoară în Marea care Mediterană, operaţie care, practic, sub egida NATO, asigură controlul mării pentru a preveni actele de terorism şi, implicit, pentru a combate terorismul. Elementul economic a determinat şi iniţierea unor acţiuni ce presupun controlul mării şi exemplul cel mai elocvent este cel din domeniul

combaterii pirateriei şi jafului armat pe mare, undeOrganizaţia Maritimă Internaţională (IMO) şiCamera Internaţională de Comerţ (ICC) prinBiroul Internaţional Maritimau realizat, împreună, o serie de măsuri ce se constituie în elemente de control al mării. Bineînţeles că raţiunile acestui demers au fost exclusiv economice deoarece pierderile produse prin atacurile piratereşti se cifrează la aproape 20 miliarde de $ anual. Cu toate acestea, aspectul militar al controlului mării se regăseşte şi în aceste situaţii, mai ales pentru intervenţia împotriva terorismului marin care este destul de periculos. De exemplu,Al Qaidaîn mod sigur nave, posedă specialiştii acreditând un număr de 15 până la 300 de nave care ar aparţine acestei organizaţii teroriste şi care navigă sub diferite pavilioane de complezenţă ale unor state ca Yemen şi Somalia dar şi ale Senegalului, Liberiei şi insulelor caraibiene St. Vicent. Practic, aceasta este prima flotă teroristă a lumii. Abdulrahine Mohammed Abda al Nasheri este consideratşeful operaţiilor navaleal luiOsama bin Laden, creierul atacului asupraUSS Coleşi organizatorul unor viitoare atacuri împotriva navelor militare americane şi britanice în Strâmtoarea Gibraltar şi Marea Mediterană, dar serviciile de securitate marocane au prevenit misiunea sinucigaşă prin arestarea membrilor saudiţi aial-Qaedacare ar fi trebuit să acţioneze în zonă. El mai este numit şi Emirul Măriişi, deşi a fost capturat de către americani, în mod singur, acest amiralal luiOsama bin Ladenreuşit să creeze prima structură teroristă a maritimă. Exemplele ar putea continua, dar esenţa este că necesitatea componentei militare a controlului mării este de mare actualitate.

IV. CONCLUZII

Libertatea mării, aşa cum este prevăzută în legislaţia internaţională, deşi este recunoscută de către toate statele, în fapt ea rămâne un deziderat, deoarece într-o luptă tacită, dusă mai ales de către marile puteri, marea rămâne un subiect de dispută şi mai puţin de pace. Mărul discordiei a fost şi va fi bogăţia ascunsă în mare şi în subsolul acesteia dar şi faptul că marea este cea mai ieftină cale de transport, iar afirmaţia luisir Walter Raleighvalabilă şi dăinuie peste rămâne secole. Dacă cineva are curiozitatea să citească lista statelor semnatare ale Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului măriiva constata că marile puteri au semnat sau ratificat destul de târziu această convenţie şi, de cele mai multe ori, cu o serie de obiecţiuni. Şi de ce să ne facem iluzii când doctrinele şi strategiile navale ale multor state, care sunt puteri navale majore, nu prea au referiri la libertatea mării decât atunci când este vorba de propriul stat. Controlul mării este, în schimb, preferat de marile puteri şi atâta timp cât este în folosul siguranţei şi securităţii vieţii şi activităţii pe mare şi în conformitate cu legislaţia internaţională, este benefic. În schimb, atunci când controlul mării este o expresie numai a aspectului militar al problemei sau, mai

rău, când este însoţit sau înlocuit de formele sale înrudite, prezentate anterior, ieşim de cele mai multe ori din domeniul legii, în unele cazuri intrând în conflict cu legea sau devenind chiar inamici ai legii. Din păcate, acest început de secol se caracterizează printr-o amplificare a disputelor pentru Oceanul Planetar şi, aşa cum arătam, doctrinele şi strategiile navale ale multor puteri majore nu se sfiesc să arate în mod clar că se doreşte controlul mării de către acestea. Mai grav va fi dacă acest control al mării va ajunge la faza violentă, în care toate noţiunile despre marea liberă dispar. Disputa pentru spaţiile maritime va înceta sau va deveni nesemnificativă doar atunci când va începe lupta pentru spaţiile cosmice.

BIBLIOGRAFIE

[1] Hugo Grotius,The freedom of the seas, or the right which belongs to the Duch to take part in the last Indian trade, Batoche Books Limited, Kitchener, Ontario, 2000, p. 12 [2] William R. Hawkins,Columns: Reaffirming Freedom of the Seas, The Freeman: Ideas on Liberty, Fundation Of Economic Education, Irvington-on Huston, New York, Vol. 32, No.3, ianuarie 2007 [3] Marin Voicu, Maria Veriotti,Convenvenţii maritime internaţionale, vol.2, Editura Ex ponto, Constanţa, 1999, p. 7 [4] Marin Voicu, Maria Veriotti,op. cit., p.8 [5] Ibidem, p.57 th [6] *** Commemoration of the 20 Anniversary of the Opening for Signature of Law of Sea, Office of the President of the General Assembly, United Nations, New York [7] E.V. Vassiliev,On Maritme Domination, Military Thought, Moscow, may-jun., 2003 [8] Admiral Vern Clarck,Sea Power 21, Projecting Decisive Joint Capabilities,U.S. Naval Institute Proceedings Magazine, Newport, octombrie 2002 [9] veziМорскаяпериод додоктрина Российской Федерации на 2020 годa, Москва, 2001 (Doctrina Maritimă a Federaţiei Ruse pe perioada până în anul 2020) [10] ***SeaControl and Surface Combatants, Semaphore, 2003, Issue 1, Sea Power Center, Canberra, Australia [11] ***Dreptul internaţional cu privire la conducerea operaţiunilor militare şi statutul unor arme şi sisteme de arme – culegere cu principalele convenţii de drept internaţional umanitar, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2004, p. 114 [12] Ibidem

[13] ***Joint Publication 1-02, Department of Defense Dictionary of Military and Associated Terms, US Government Printing Office (GPO), Washington, DC 20402, 12 April 2001 (As Amended Through 1 March 2007) [14] ***Australian Maritime Doctrine (RAN Doctrine 1), Defence Publishing Service, Department of Defence, Canberra, act 2600, first edition, 2000 [15]Pedro Urrutia Bunster,El control del mar en el siglo XXI – Sus caracteristicas tradicionales y su posibile evolucion, Revista de Marina, nr.5, vol. 116/852, sept-oct., 1999, Valparaiso, p. 415 [16] ***Sea Control and Surface Combatants, Semaphore, issue 1, 2003, Sea Power Centre Australia, Canberra

* Comandamentul Bazei Navale, Constanţa