La un colt de cotitura
205 pages
Français

La un colt de cotitura

-

Le téléchargement nécessite un accès à la bibliothèque YouScribe
Tout savoir sur nos offres
205 pages
Français
Le téléchargement nécessite un accès à la bibliothèque YouScribe
Tout savoir sur nos offres

Description

0 Camelian PropinaŃiu La un colŃ de cotitură EDIłIA A DOUA EDAGO 2006 1 Descrierea CIP a Bibliotecii NaŃionale a României PROPINAłIU, CAMELIAN La un colŃ de cotitură / Camelian PropinaŃiu - Ed. a doua - - Giurgiu: Edago 2006 ISBN (10) 973-87979-6-9 ISBN (13) 978-973-87979-6-3 821.135.1-31 2 1. Întruparea din cuvânt Văzută pe cât decupa din cerul albastru gura rotundă a canalului de la colŃul cotiturii, PrepeliŃa, cu părul fâlfâind în vântul de toamnă, părea zugrăvită de un ucenic stângaci, dar ambiŃios, pe cupola unei turle foarte strâmte i dureros alungite, de biserică a amărâŃilor. “Gujghile, ce faci mamă acolo? Te-am trezit din somn cumva?... Or, Doamne ferete, oi fi bolnăvior i nu mai poŃi urca pe scară! Dă un semn de viaŃă, puiuŃule!... Hai, te roagă mămuŃa frumos!” Nici un răspuns, dei jos de tot, la firicelul de apă, un adidas înnoroiat scarpină pe altul. PrepeliŃa îi terge o lacrimă. Scoate din buzunarul cel adânc al orŃului cenuiu frânghia de rufe cu care de atâtea ori a voit să se spânzure. Gândete. Mai are nite datorii, nu poate părăsi municipiul aa, să râdă lumea prin bloc i să se afle pe urmă în satul natal, de pe valea CălmăŃuiului ce rău a ajuns. AcŃionează. Dă din mâini. La capătul frânghiei e un cârlig improvizat dintr-un cui îndoit. De el ...

Sujets

Informations

Publié par
Nombre de lectures 31
Langue Français
Poids de l'ouvrage 1 Mo

Exrait

0 Camelian PropinaŃiu La un colŃ de cotitură EDIłIA A DOUA EDAGO 2006 1 Descrierea CIP a Bibliotecii NaŃionale a României PROPINAłIU, CAMELIAN La un colŃ de cotitură / Camelian PropinaŃiu - Ed. a doua - - Giurgiu: Edago 2006 ISBN (10) 973-87979-6-9 ISBN (13) 978-973-87979-6-3 821.135.1-31 2 1. Întruparea din cuvânt Văzută pe cât decupa din cerul albastru gura rotundă a canalului de la colŃul cotiturii, PrepeliŃa, cu părul fâlfâind în vântul de toamnă, părea zugrăvită de un ucenic stângaci, dar ambiŃios, pe cupola unei turle foarte strâmte i dureros alungite, de biserică a amărâŃilor. “Gujghile, ce faci mamă acolo? Te-am trezit din somn cumva?... Or, Doamne ferete, oi fi bolnăvior i nu mai poŃi urca pe scară! Dă un semn de viaŃă, puiuŃule!... Hai, te roagă mămuŃa frumos!” Nici un răspuns, dei jos de tot, la firicelul de apă, un adidas înnoroiat scarpină pe altul. PrepeliŃa îi terge o lacrimă. Scoate din buzunarul cel adânc al orŃului cenuiu frânghia de rufe cu care de atâtea ori a voit să se spânzure. Gândete. Mai are nite datorii, nu poate părăsi municipiul aa, să râdă lumea prin bloc i să se afle pe urmă în satul natal, de pe valea CălmăŃuiului ce rău a ajuns. AcŃionează. Dă din mâini. La capătul frânghiei e un cârlig improvizat dintr-un cui îndoit. De el e agăŃată, ca o momeală pentru petoii din canal, o pungă de plastic pe care scrie ce partid să votăm. În ea sunt: două pâini, o juma de chil de salam feliat, o cutie cartonată de brânză topită, o alta metalică de pateu, un flacon de vitamina C-200, un plic cu antinevralgice, un pacheŃel ascunzând prezervative i câteva bancnote, un pix ceramic cu pastă roie i un caiet studenŃesc dictando pentru poezii lungi, cu hârtia de bună calitate, luat de la o gheretă UNESCO. Frânghia coboară lent în timp ce pe betonul fumuriu de jeg răpăie scurt o ploaie caldă de lacrimi materne. “Dă-te-n durerea mea!… Lasă-mă dracu’ în durerea mea!” – mormăi sadic de jos, ceva confuz despre suferinŃă la om, o voce îngroată de aurolac, profund nemulŃumită de deranj, ca a unui sacerdot scos de la vreun ritual că a venit camionul cu lemne. Punga foni ca o albă frunză uscată. Frânghia se întoarse sus cu micări mai repezi decât la coborâre. Femeia cea fără de culoare o înfăură cu grijă, tot ateptând ca cei de jos sau cel de jos să se atingă de merindele livrate sau să spună măcar un bogdaproste, dei învăŃase demult că mila de altul nu presupune întotdeauna reciprocitate, dacă ai devenit dependentă i o practici cu plăcere. 3 La celălalt colŃ al cotiturii, o femeiucă blondă i cu ochi jucăui de pupăză se oprise în loc odată cu bondocul, macrocefalul ei soŃ, dar aceasta, jenat de ceva, prefera să se uite lacom în cu totul altă parte, la un băiat creŃ i naiv, care se preumbla graŃios pe trotuar, făcut sandvi de o reclamă de megashow. Câteva clipe soarele străbătu prin pâcla gălbuie, arătându-se orăenilor ca o prozaică i dulceagă tabletă de mentosan, cu sugestie mai degrabă răcoritoare decât ca să tragi speranŃă că iarna va fi scurtă, i tocmai acum PrepeliŃa surâse sfidător de pe colŃul mic al cotiturii către colŃul mare, silindu-i sora, căci soră îi era pupăza aia, să-i care furioasă bărbatul cu capul mare prin gang, spre piaŃa decorată cu apetisante, portocalii felii de dovleac de plăcintă de sezon, parcă băgase nea Vodă cuŃitul în lună, să i le procure. “Nenorocita! Dacă tot le dă, măcar să le dea mâncare caldă, nu la pungă!... Dumnezeule, ce căliŃi sunt! Dacă rezistă ei în mizeria aia fără să se spele i numai cu hrană rece... Toată viaŃa te-am ateptat cu masa gata gătită, ursuleŃule, i tu tot ai făcut ulcer!” “Mai mănâncă i hrană caldă, dă-i în mă-sa, iubito! Se mai i spală din când în când. i se îmbolnăvesc i ei. Să nu exagerăm, că ajungem să- i invidiem!... Hă-hă-hă-hă!” “Da’ nite plăcintă de dovleac caldă tot te trimit să le duci i tu, ursică!... Nu tiu ce m-a apucat, e un mister, o fi râvnit vreunul din morŃii notri... Poate chiar Gujghilan al ei, sărmana!” “De ce, băi Gujghile, eti aa respingător cu ea?” – se miră cu repro Picior-de-Porc, scotocind prin pachete cu ghearele nespălate i mucând lacom din pâinea proaspătă i turcească. “Taci în sângele mă-tii, aia de la Comtim! – scrâni din măsele DinŃior, rumegând cu gropiŃe în ovalul oblong i arătând cu privirea spre contorsiunile spasmodice ale adidailor. Nu vezi că RăŃoiul se inspiră?” “Ce să mă mai inspir, că m-aŃi tot întrerupt i m-aŃi deziluminat de tot!” – se ridică totui vesel de jos Gujghil, tuind să-i dreagă vocea puternică, de bas bulgar, i scuturându- i pletele cu putere, ca să nu mai rămână nici o urmă de praf, de paie sau de cenuă în sârma lor ca de aur. Carnivor, nu ascet ca ceilalŃi doi colocatari, el nu se înfipse la pâinea cea îmbietor mirositoare, ci direct la salamul de bună calitate, feliat, pe care cu sacrificii miloasa femeie li-l furnizase, gest pe care îl aprecie fără întârziere, cu buzele unse i cu gura plină de carne plăcut condimentată: “Doamna PrepeliŃă, o fraŃi ai mei întru contemplaŃie i flagelare, este cum-necum întruparea pentru noi a căldurii, a dragostei, a grijii celei materne, singura formă de asistenŃă tolerabilă în sihăstrie celui plecat de acasă prin catacombele umilinŃei, câtre eliberarea spirituală din adevărata sclavie!” “Pe vremuri – îi aminti cu lacrimi în ochii fumurii filiformul domn DinŃior, preluând ca la un joc cu mărgele motivul mamei i improvizând – partidul unic punea o mare 4 bază pe maternitate, băieŃi! De aceea i în scopul acela, oraul poseda o amplă reŃea de magazine Materna, concepută să bage, Gujghile, i să dea, Râtane, în principiu toată trusa de scule ca om crescător de copii: cărucior mai întâi, pătucel i salteluŃă, păturele, scutecele, cearafuri albe mici, biberona, tetinuŃă, glicerină boraxată dacă apar crăpăturele la sâniori, jucărele de plastic plăcut sunătoare...” “Glicerină boraxată – îi dădu Picior-de-Porc una după ceafă lui DinŃior lipindu-i slinul de ea – nu se da la Materna, băi Ńărane, ci la farmacii de sector, unde găseai toate leacurile pentru ăia micii, iar care n-avea nevasta lapte-n ŃâŃe sau frunze-n buze, îi dădea să bage la copil în alimentaŃie praf cu arome sintetice identice cu cele naturale, unguresc sau chiar elveŃian, dar trebuia i tu ca soŃ consort să te simŃi să dai dreptul, i la doctoriŃă să-Ńi facă reŃeta, i la farmacistă să te servească, să nu zică una că nu mai poate cere, iar ailaltă că n-are ce da.” “Dar nu în absolut toate cazurile, alchimistule! – îl corectă RăŃoiul pe Râtan, strâmbând din ciocul lat că puŃea. Exagerezi, absolutizezi impardonabil, culpabilizezi întregi categorii socioprofesionale, iar la întrebarea ta că de ce, băi Gujghile, eti aa respingător cu ea, eu ca poet orfic în acest orificiu al cotiturii, nu prea am ce să-Ńi răspund Ńie ca savant prozaic, nici asistentului tău prea mecher în ocultismele lui, pentru că i voi sunteŃi de piatră i sadici de vă place să chinuiŃi pe biata concetăŃeană, dei manifestă o marcată simpatie faŃă de valorile noastre idealiste, simte, da, simte cu intuiŃia specifică sexului ei, că este ea însăi făcută din acelai aluat spiritual superior ca mine i ca voi doi, fraŃi ai mei de suferinŃă i de înluminare în aceste străinătăŃuri, unde de-ai dracu’, să-mi faceŃi rău de nostalgie, aduceŃi voi unui venic surghiunit vorba de natalitate, ciuguli-mi-aŃi placenta de pe colŃii abisului ontologic! Ah, satul meu Copeica Mare, sătucul meu, sătuceanul meu iubit i mămiŃica mea din curte, din curticea, din curticică! Ai, daolică dodă, ea era o imagine vie a maternităŃii precum e în nemurire i capra cu trei iezi, mânca-Ńi-a, cum venea ea la copii încărcată de bunătăŃi materiale i spirituale! Iar în antiteză, folosind personificarea, zic i de înstrăinarea ca atare, băieŃi! I-auzi ia! Ah ora, ora, ora! O, tentacularule! O, trengarule! O, menarule! Blestem, imprecaŃie, greu blestem asupra ta, cuib de corupŃie i ghinion! Numai PrepeliŃa, draga de ea, draga noastră ca o mamă mai are milă de noi, ca de nite câini sau mâŃi ogârjiŃi, în acest mediu citadin, unde o să ajungă treaba de să se mănânce om pă om, de parcă la Ńară ar fi altfel, dar aici resimŃi mai puternic o Ńâră, însă dacă ea cu adevărat, când ne dă potolul ăsta ca pe un regal baroc, împărtăete din tabula noastră de valori imemorială, mătuă-nemătuă, cu capul zdrobit- nezdrobit când i s-a înecat Gujghilan, n-are contează! Logica cere să binevoiască să coboare pe scăriŃă până aicea jos la rigolă, în mijlocul 5 maselor largi populare, i să achiezeze la că dacă mie îmi dă haleală, corect e să vă dea i vouă ceva, deci să ducă devoŃiunea până la capăt cu voi!!!... Este, Dentistule? Este!” “ Nu te grăbi aa cu răspunsul în locul meu – mârâi jignit cel apelat ca fiind de aceeai părere greită. Ca analist subŃire, dacă la atât se reduce, ca poem, recolta a cât morŃii mă-tii declari că te-ai inspirat, atunci nota care Ńi-o dau e că ai prăpădit aurolacul degeaba: te porŃi ca o fiinŃă cu echitate, însă netiutoare de principiile eticii. i care totui lucră, se canonete în sudoare. M-ai dezamăgit complet!” Slăbănogul DinŃior chiar se uita cu tristeŃe analitică primară la sticla de vodcă din care ultimii centilitri Gujghil îi dăduse pe gât fără să lase i la alŃii pe motiv că tocmai îl arde o inspiraŃie. Picior-de-Porc era nu mai puŃin ucărit de cele întâmplate. Jegul lui verzui se făcuse ca tăciunele. El considera că Satana are mare plăcere din a-l batjocori pe omul setos, făcându-l să-i închipuie că bea ca să se slobozească din neant inspiraŃia. Or, după cum e i evident, există spirite pozitive i spirite
  • Accueil Accueil
  • Univers Univers
  • Ebooks Ebooks
  • Livres audio Livres audio
  • Presse Presse
  • BD BD
  • Documents Documents